Ne place la nebunie Italia. E frumoasă foc, chiar dacă am reușit să ne plimbăm pe străzile sale cu piatră cubică doar în Florența și Cinque Terre, despre care am scris deja pe blog. Și pentru că ne-am dorit să o familiarizăm și pe bebelușa noastră cu zborul cu avionul, am ales ca primul concediu pe anul ăsta să ni-l facem la Roma.
Puține orașe pot rivaliza cu frumusețea și patrimoniul artistic al acesteia. De-a lungul istoriei, Roma a atras artiști de renume. Astfel, a rezultat un oraș plin de comori neprețuite. Statui vechi de secole tronează în muzee de clasă mondială. Fresce renascentiste înfrumusețează biserici. Fațade baroce se regăsesc în piețe medievale.
Având atâtea motive să-i călcăm pragul, nu am mai stat pe gânduri și ne-am hotărât să vizităm și noi orașul celor șapte coline. Și pentru că am vrut ca experiența să fie inedită, ne-am gândit să descoperim Roma având ca ghid principal filmul „Roman Holiday”.

Despre ce este vorba în „Roman Holiday”
Pentru cine nu cunoaște filmul, Audrey Hepburn interpretează rolul unei prințese dornice să cutreiere străzile Romei de una singură. Întâmplarea face ca să fie găsită de Joe Bradley, jurnalist. Din dorința de a obține un articol în exclusivitate, acesta se preface că nu-i cunoaște identitatea și se oferă să-i fie ghid. Iar de aici până la o excursie prin Roma, presărată pe alocuri cu momente hazlii, nu a mai fost decât un pas.
Cei doi au străbătut străzile orașului antic cu o Vespa. Așa au ajuns să descopere principalele obiective turistice din Roma într-o singură zi. Spre deosebire de protagoniștii filmului, noi am călătorit cu toate mijloacele de transport în comun, am avut un bebe la purtător și cinci zile la dispoziție. Și pentru că ne-a mai rămas timp după ce am bifat obiectivele prezentate în film, ne-am lăsat purtați de fermecătoarea Roma, descoperind piețe, fântâni și grădini minunate, despre care vom scrie într-un articol viitor.
Să descoperim așadar ce obiective sunt prezentate în „Roman Holiday” și cum arată ele în 2018
Arcul lui Septimus Severus și Templul lui Saturn
Ambele fac parte din ruinele Forumului Roman, un complex al celor mai vechi și mai importante construcții ale orașului antic. Timp de secole, acesta a fost centrul vieții publice romane. Procesiunile, alegerile triumfale, discursurile publice, procesele penale, meciurile gladiatorilor și nucleul afacerilor comerciale – toate și-au găsit locul aici. Astăzi, Forumul înglobează fragmente arhitecturale și săpături arheologice intermitente, care atrag anual milioane de turiști.
Colosseum
Dacă în film cel mai mare amfiteatru antic din lume a avut doar câțiva turiști plasați strategic, în realitate e o forfotă de nedescris în jurul lui. Unde mai pui că e o adevărată loterie să-l vizitezi în tihnă. Chiar dacă ne-am cumpărat biletele de pe internet, tot a trebuit să stăm la coadă aproximativ 20 de minute pentru a le ridica de la ghișeu. Iar odată ce treci de securitate, mai trebuie să-ți faci loc printre sutele de turiști care încearcă să-și facă poze printre ruinele amfiteatrului. Chiar și așa, este un obiectiv impresionant, ce nu trebuie ratat.

Piazza della Rotonda, Panteonul
S-o spunem pe aia dreaptă! Doar prințesele își comandau șampanie la micul dejun, așa cum a făcut în 1953 Prințesa Ann, pe când se afla la G. Rocca, local care se găsea lângă Panteon. Astăzi, la colțul străzii Via della Rotonda nu mai există cafeneaua, ci un magazin de modă. Chiar dacă în film prințesa nu a acordat atenție Panteonului, ce-ar putea fi mai frumos decât să stai la o cafenea din fața acestui templu și să-l admiri pe îndelete?
Treptele spaniole
Sunt 135 de trepte la număr și au fost construite între 1723 și 1725. Ele leagă Piazza di Spagna de Piazza Trinità dei Monti. Bine, bine, dar de ce se numesc treptele spaniole? Explicația e simplă: ambasada Spaniei era, la momentul construirii lor, situată la baza scărilor. Spre deosebire de atmosfera liniștită din film, noi am dat peste mii de turiști care încercau să surprindă cu aparatul de fotografiat frumusețea treptelor, împodobite cu azalee.

Bocca della Verita
Cu siguranță una dintre cele mai amuzante scene din film este considerată cea în care Joe Bradley își bagă mâna în gura sculpturii care se afla la intrarea în Basilica di Santa Maria in Cosmedin. Potrivit legendei, ea i-ar putea rupe mâna unui mincinos.

Fontana di Trevi
Poate că toate drumurile duc la Roma, dar pentru turiști toate străzile duc la Fontana di Trevi. Se spune că dacă arunci o monedă peste umărul stâng în Fontana di Trevi, folosind mâna dreaptă, vei reveni în oraș. Că o fi sau nu adevărat, n-avem idee. Ce știm sigur e că în film, Prințesa Ann trece pe lângă fântână, în timp ce intră într-o frizerie. Astăzi, în locul acesteia se găsește un magazin cu produse din piele. Ca și în zilele noastre, și în 1953, cea mai mare fântână barocă din Roma era arhiplină, cum nu am văzut niciodată, la niciun obiectiv turistic în călătoriile noastre. Noi ne-am reîntors într-o dimineață, ca să o vedem în tihnă, fără turiști prin preajmă.
Castelul Sant’Angelo
În film, Prințesa Ann este invitată la o seară de dans pe o barjă pe râul Tibru, ancorată între Podul Vittorio Emanuele al II-lea și Podul Sant’Angelo. Ambarcațiunea era situată la poalele Castelului Sant’Angelo, un mausoleu din secolul al II-lea. În trecut, acesta a fost castel, reședință papală și închisoare. În prezent, este muzeu.
Palatul Colonna
Regizorul William Wyler a turnat „Roman Holiday” în alb și negru pentru a economisi bani, astfel încât cel mai surprinzător lucru despre salonul mare din Palazzo Colonna este că e plin de culoare, având pereții acoperiți cu picturi. Asta am descoperit în fotografiile găsite pe internet, căci palatul e deschis doar sâmbăta, iar noi nu am avut cum să vizităm salonul în care s-a filmat ultima scenă a filmului. Palatul Colonna este unul dintre cele mai vechi și mai mari palate private din Roma; construcția sa a început în secolul al XIV-lea și a durat cinci secole.
Nu uita să mă urmărești și pe Facebook și Instagram, unde postez destul de des.
Ingenioasa paralela cu filmul. Ah, asa o pofta de Roma mi s-a facut. 😊
Nouă ne-a plăcut mai mult decât ne așteptam! De fapt, o să mai publicăm niște materiale despre Roma, că mai avem multe de spus 🙂