Ai auzit de Cinque Terre, orașele colorate ale Italiei? Situate în regiunea Liguria, pe riviera italiană, Cinque Terre sau „Cinci Pământuri“ sunt de fapt cinci sătucuri. Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza, Monterosso al Mare par blocate în timp. De ce sunt așa de impresionane? Pentru că sunt suspendate pe stânci, de o frumusețe răpitoare.
Am dat de acest loc întâmplător, pe când căutam să ne facem un itinerar legat de ce-o să vizităm în concediul nostru de două săptămâni prin Italia. Recunosc că imaginile cu aceste mici localități ne-au convins să ajungem în acest loc colorat.
Cum sunt Cinque Terre, orașele colorate ale Italiei
Am luat calea spre aceste pământuri cu trenul, din gara Massa, într-o zi de august caniculară, lăsând departe betoanele superîncinse ale orașului. După o călătorie de 60 de minute în care am stat ca sardinele, am pășit în prima mică așezare din Parcul Național Cinque Terre: Riomaggiore.
Așa arată Riomaggiore
Din micuța gară cu vedere la locuințele colorate, am văzut alaiul de turiști cu aparatele de fotografiat în mână. Alții făceau plajă pe stâncile de care se lovește Marea Ligurică. Am luat-o la pas printre clădirile înghesuite unele în altele ca pisele unui puzzle. Am colindat și drumurile înguste și ticsite cu oameni, care urcă apoi coboară ca un roller coaster. Aerul rustic, arhitectura veche de secole a clădirilor cu fațade decolorate în nuanțe dintre cele mai diverse și bărcile înghesuite în debarcadere completau peisajul din fața noastră.
Singurele modalități prin care poți ajunge în oricare din aceste sătuce este cu trenul sau dacă te țin picioarele, la pas. Dacă mergi cu trenul, ajungi dintr-o localitate în alta în doar câteva minute. Când vine vorba de a te deplasa la pas, pregătește-te pentru câteva ore de drumeție.
Manarola și Corniglia
După ce am vizitat și Manarola și Corniglia, unde am mâncat tradiționala focaccia și am dat târcoale magazinelor cu mărunțișuri, am luat-o la pas spre Vernazza. Căldură înăbușitoare și traseuul plin de poteci înguste, înconjurate de vegetație și zeci de trepte în stâncă ne-au cam dat de furcă.
Frumoasa Vernazza
Istoviți și bătuți de soare, după un drum de mai bine de două ore, ne-am tras sufletele pe frumoasa plajă pietruită din Vernazza. Partea bună a fost că eram echipați corespunzător pentru o astfel de călătorie. Am avut adidași, ochelari de soare, apă (luată de la cișmelele de pe traseu) și cremă fotoprotectoare. Partea proastă e că eram frânți de oboseală. Așa că am lăsat vizitarea ultimului sătuc, Monterosso al Mare, pentru altă dată. Nu știm când se va întâmpla asta, însă cu siguranța ne vom întoarce în acest loc fără pereche.
Nu uita să mă urmărești și pe Facebook și Instagram, unde postez destul de des.
One Reply to “Cinque Terre – orașele colorate ale Italiei”