Dacă ai căuta Liechtenstein pe o hartă, vei găsi o zonă mică, mică între Elveția și Austria. Capitala acestui ținut, Vaduz, este situată chiar de-a lungul graniței cu Elveția și poate fi admirată la pas într-o zi.

Noi am ajuns în acest orășel, care numără vreo 5.000 de locuitori, venind din Austria. Ne-am plimbat câteva ceasuri prin centrul orașului și prin jurul castelului unde locuiește familia princiară, iar apoi ne-am reîntors în Austria.

Liechtenstein face parte din spațiul Schengen și, prin urmare, granițele sale sunt deschise, dar nu face parte din Uniunea Europeană. Chiar și așa, dacă ai de gând să cumperi ceva de aici, poți să plătești cu euro, dacă nu ai la tine franci elvețieni.

Și dacă tot am adus vorba de valută, trebuie să știi că banii joacă un rol important în Liechtenstein. Țara este considerată un paradis fiscal, iar când te plimbi prin Vaduz vezi pretutindeni bănci. Ca fapt divers, se spune că numărul companiilor înregistrate în Liechtenstein îl depășește pe cel al oamenilor care locuiesc aici.


Pe unde ne-am plimbat în Vaduz

Liechtenstein este un principat, iar familia regală locuiește în Vaduz, într-un castel vechi de mai bine de 700 de ani, ridicat pe o stâncă abruptă.

Centrul orașului este modern, cu magazine de bunuri de lux și clădiri din beton, însă există pe ici-colo și câteva edificii vechi. Cele mai multe obiective turistice se găsesc pe Städtle, o zonă în care accesul mașinilor este restricționat. Printre acestea se numără Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, Muzeul Timbrelor, Muzeul Național Liechtenstein, Parlamentul și Catedrala din Vaduz.

Abia la finalul călătoriei noastre am ajuns și la castelul din Vaduz. De aici de sus, am avut parte de o panoramă superbă. Castelul pare modest din exterior, spre deosebire de alte palate pe care le-am vizitat în călătoriile noastre. El este închis publicului, căci este în permanență locuit, dar, o dată pe an, locuitorii din Vaduz sunt invitați la un brunch în grădina palatului.

Nu uita să mă urmărești și pe Facebook și Instagram, unde postez destul de des.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *