Ne entuziasmăm de fiecare dată când urmează să plecăm într-o călătorie. Căutăm cazare și ce putem să vizităm, facem bagaje și așteptăm cu nerăbdare ziua plecării. Chiar dacă de câteva ori drumul până la destinație a fost lung, a meritat din plin orice sacrificiu. Așa s-a întâmplat și când ne-am pus în gând să ne petrecem vacanța în Budapesta. Dar să nu o mai lungesc atât și hai să-ți spun ce poți face în capitala Ungariei. S-a scurs ceva timp de atunci, dar amintirile încă ne sunt proaspete în minte.
Traversată de Dunăre și, cândva, alcătuită din două orașe – Buda și Pesta -, capitala Ungariei a fost în trecut refugiu pentru beizadelele Imperiului Habsburgic. Orașul se mândrește astăzi cu clădiri regale, cafenele boeme și tramvaie colorate.
Cum a arătat vacanța noastră în Budapesta
Recunosc că nu știam mare lucru despre Budapesta până să ajung să mă plimb pe străzile ei pietruite. Deși ne făcuserăm un plan despre ce aveam de gând să vizităm, nu am mai ajuns la Castelul Vajdahunyad și la New York Café. Motiv numai bun să ne reîntoarcem altă dată.
Cert este că ne-am hotărât de pe o zi pe alta să plecăm la Budapesta și ne-am lăsat purtați de val. Ne-am urcat din București în trenul de noapte care ajunge la Cluj, iar de aici, am mers cu mașina până la Budapesta.
Cazare Budapesta
Ne-am cazat pentru trei zile la Danubius Hotel Astoria, hotel pe care-l recomandăm cu drag. Am avut la dispoziție un mic dejun bogat și pe gustul nostru. Datorită faptului că hotelul este amplasat chiar în buricul târgului, ne-a fost foarte ușor să ajungem la principalele obiective turistice, fie că am mers pe jos, fie cu vreun mijloc de transport în comun.
Ce am vizitat în vacanța noastră în Budapesta – obiective turistice de neratat
E înțesată Budapesta cu obiective turistice. Pentru a bifa cât mai multe dintre ele, îți trebuie încălțăminte și îmbrăcăminte comodă și chef de mers. După ce ne-am cazat, am hoinărit pe străzi. Așa se face că am ajuns pa Váci Utca (strada comercială a Budapestei), iar apoi în Piaţa Vörösmarty, unde anual se organizează un târg de Crăciun. Ne-am continuat explorarea orașului până când am ajuns în Piața Eroilor (Hosök tere), care marchează capătul bulevardului Andrássy. Aici se găsește un monument care-i înfățișează pe cei șapte conducători ai maghiarilor, despre care se crede că au condus poporul ungar din Asia Centrală până în Bazinul Carpatic.
De ce este importantă Bazilica Sfântul Ștefan
La întoarcere, am luat-o pe străduțe, până când am ajuns la Bazilica Sfântul Ștefan (Szent István-bazilika). Este o biserică romano-catolică în stil neoclasic, cu accente renascentiste, în care pot încăpea până la 8.500 de persoane. Cei care o vizitează pot vedea o relicvă cu mâna dreaptă a lui Ștefan I, primul rege al Ungariei. Aceasta este păstrată într-o cutie de sticlă, care se găsește în stânga altarului principal. De aici poți să admiri orașul de la înălțime. Pentru asta, trebuie să urci cele 364 de trepte care duc la puntea de observare a cupolei (deschisă între 1 aprilie și 31 octombrie).
Am lăsat spre asfințit să vedem clădirea Parlamentului din Budapesta. Are 691 de camere și 20 de kilometri de scări. Piața în care se află a fost numită după Lajos Kossuth, un avocat maghiar, jurnalist, politician și guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848.
După ce am analizat-o din toate unghiurile, ne-am plimbat pe faleza Dunării, unde am dat de cele şaizeci de perechi de pantofi vechi, ruginiţi, făcuţi din fier şi prinşi de digul de piatră. Aceștia amintesc de evreii din Budapesta, care au fost împușcați de membrii Partidului Crucilor cu Săgeţi, între 1944 și 1945.
Ne-am continuat plimbarea până când am dat de Podul cu Lanțuri. Trebuie să știi că a durat un deceniu (1840-1850) pentru ca acesta să fie construit. Când a fost inaugurat, era cel mai lung pod suspendat din lume, susținut de lanțuri uriașe.
Castelul Buda și Bastionul Pescarilor
În următoarea zi, dis-de-dimineață, am pornit din piața Clark Adam spre Dealul Castelului. Prima reședință regală a fost construită în secolul al XIII-lea, după invazia mongolă. Construcția a continuat în secolul al XV-lea, după căsătoria regelui Matei Corvin cu Beatriz de Aragón, în 1476. Castelul a fost distrus în totalitate în 1686 când armata Habsburgilor a eliberat Buda de sub ocupația Otomanilor. În secolul al XVIII-lea, a fost construit un mic palat baroc, care este identic cu structura de bază a palatului actual. Astăzi, Castelul Buda (Budai Vár) găzduiește Galeria Națională a Ungariei, Muzeul de Istorie din Budapesta și Muzeul de Artă Contemporană. Alte atracții includ Curtea Leului, o statuie de bronz a regelui Corvin și statuia Pasării Turul, pasărea mitologică a maghiarilor.
În ultima zi, ne-am îndreptat spre Bastionul Pescarilor (Halászbásty). Deși arată ca un monument medieval, el a fost construit la începutul secolului al XX-lea în stil neogotic. În apropiere se află Biserica Mátyás (Mátyás-templom), una dintre cele mai vechi clădiri din Buda.
Ce poți să mănânci
Dacă ajungi în Budapesta, trebuie neapărat să încerci gulașul, adică tocăniță cu paprika. Ungaria este renumită pentru bucatele sale bogate în boia de ardei iute, carne și varză. Mâncărurile tradiționale includ lecsó (tocană de roșii și piper), töltött káposzta (carne cu varză) și kolbász (cârnați). Pentru o gustare, încearcă lángos sau kürtős kalács, care se vând în faimoasa piață Erzsébet. În cazul în care îți plac preparatele picante, poți să cumperi faimoasa paprika ungurească de la orice băcănie.
Nu uita să mă urmărești și pe Facebook și Instagram, unde postez destul de des.