Sunt sigur că nu suntem nici primii, nici ultimii români care aleg să-și petreacă un sejur la mare în Bulgaria, și nu în România. Despre cât costă o vacanță la Marea Neagră, la Balcic, am detailat mai jos. Pot doar să-ți confirm că prețurile și serviciile oferite de vecinii noștri sudici sunt mai bune decât în țara noastră.
Noi am ales Balcic după multe comparații în care am luat la rând cam toate stațiunile de pe malul Mării Negre – atât din România, cât și din Bulgaria.
Nu am avut un buget enorm pentru concediul nostru și am știut că Balcic nu e chiar cea mai bună stațiune pentru iubitorii de plajă. Dar, în același timp, am căutat liniște, iar de asta am avut parte din plin.
Cât costă o vacanță cu familia la Marea Neagră, la Balcic?
Toate cheltuielile noastre (doi adulți și un copil) sunt mai jos. Unele sunt în lei, altele în leva, dar la final am transformat totul în lei. Apropo de cursul valutar, noi am schimbat bani la o casă de schimb din București, însă și în Balcic sunt case de schimb cu cursul asemănător ca la noi. Și încă ceva: mâncarea pentru Melania a fost pregătită de acasă și pusă în borcane sterilizate.
- Două treceri pod Fetești – Cernavodă: 26 lei
- Plin de benzină la Negru Vodă: 250 lei
- Vinietă Bulgaria 7 zile: 15 leva
- Cazare 5 nopți cu mic dejun: 682,5 leva
- Prânz Restaurant Antik: 45 leva
- Prânz restaurant Antik: 42 leva
- Cumpărături supermarket: 5 leva
- Cină restaurant Antik: 45 leva
- Grădina botanică Balcic: 16 leva
- Castelul Balcic: 12 leva
- Apă: 3 leva
- Suveniruri Castel Balcic: 11 leva
- Parcare Castel Balcic: 4 leva
- Intrare Cap Kaliakra: 6 leva
- Mâncare Dalboca: 24 leva
- Cumpărături supermarket: 8,8 leva
- Cină restaurant Antik: 40 leva
- Prânz restaurant Antik: 30 leva
- Supermarket: 11 leva
- Scutece: 20 leva
- Cină restaurant Antik: 33 leva
- Prânz restaurant Antik: 25 leva
- Supermarket: 24 leva
- Cină restaurant Antik: 35 leva
Total lei: 276
Total leva: 1.137,3
Pentru o vacanță cu familia la Marea Neagră, la Balcic, am plătit 3.119,25 lei.
Nu uita să mă urmărești și pe Facebook și Instagram, unde postez destul de des.