Să tot fie patru-cinci ani de când am fost pentru prima dată în Balcic și am vizitat Castelul Reginei Maria, care se află pe malul Mării Negre. Anul acesta ne-am petrecut concediul la mare chiar în Balcic. Așa că ne-am zis că nu ar strica să ne mai plimbăm încă o dată prin grădinile sale splendide.


„Cuibul liniștit”, cum descria însăși Regina Maria refugiul, se află la 30 de minute de mers cu mașina din Vama Veche. Cândva pământ românesc, stațiunea Balcic a fost descoperită de Regină în 1924. Un an mai târziu, se punea temelia a ceea ce urma să devină locul de suflet al suveranei.

Cum arată Castelul Reginei Maria din Balcic

Am ajuns la Castel puțin după ora 9.00. Fiind dimineață, am putut să ne plimbăm pe domeniu în liniște, fără să ne ciocnim de mulți turiști. Dintre toate castelele pe care le-am vizitat în călătoriile noastre, castelul Reginei Maria, care este mai degrabă o vilă, ne-a impresionat prin simplitatea cu care este decorat. Pereții sunt văruiți în alb, ușile sunt masive, din lemn sculptat, iar camerele sunt împodobite cu puține obiecte de mobilier.

A durat 11 ani să se ridice modestul castel cu 14 camere, două balcoane și o terasă. Pentru că se află la o aruncătură de băț de mare, este o adevărată plăcere să privești din grădină valurile care se sparg de țărm și să asculți pescărușii.


Pe cât de simplu este decorat castelul, pe atât de bogate sunt cele 12 grădini din jurul lui. Regina Maria iubea florile. Astfel a reușit să creeze o adevărată grădină botanică, cu 3.000 de specii de plante și peste 250 de tipuri de cactuși.

Interesant este că fiecare aranjament reprezintă un simbol. Pe lângă clădirea principală, se mai găsesc câteva vile, o cascadă, un restaurant și o capelă. Se spune că aceasta este cea mai mică biserică din Bulgaria.

Îți ia câteva ore să străbați toată grădina imensă. Pentru a vizita castelul și grădinile, trebuie să scoți din buzunar în total 14 leva. 8 leva pentru grădina botanică și 6 leva pentru castelul Reginei Maria.

Nu uita să mă urmărești și pe Facebook și Instagram, unde postez destul de des.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *