RO: Vacanța noastră pe insula grecească Zakynthos a fost grozavă. De fapt, am și povestit cum a fost și ce am văzut – poți citi aici și aici.

Ca să ajungem peste tot unde ne-am propus, am avut nevoie de o mașină pe insulă. Așa că am închiriat una, iar acum o să îți povestesc cum am închiriat o mașină în Zakynthos și ce am făcut ca să plătesc fără card de credit și fără să las garanție.

Cum am ales de unde să închiriez mașină în Zakynthos

Primul pas a fost să caut, împreună cu Mădă, opinii și sfaturi ale oamenilor care au închiriat o mașină în Zakynthos în trecut.
Apoi, am luat la puricat toate companiile despre care am citit că ar fi bune. Ulterior, le-am verificat pe Google Maps și TripAdvisor.

În final, am ales un Fiat Doblo cu șapte locuri. Am avut și scaune auto pentru fete – ambele prinse cu centurile mașinii, fiindcă nu aveau Isofix.

Firma de la care am închiriat se numește Auto Traffic Rentals . Are cinci reprezentanțe pe insulă, dintre care una în centrul orașului Kalamaki.

Rezervarea a fost făcută din timp și a fost confirmată a doua zi de un angajat al firmei.
Nu am plătit nimic la rezervare, iar la ridicarea mașinii, am plătit cash. Se putea și cu cardul (de debit sau de credit).

Cât ne-a costat închiriatul mașinii în Zakynthos

Noi am avut mașina în perioada 13-16 iunie 2022 și am plătit 260 de euro, cu tot cu scaunele fetelor. Practic, trei zile de închiriere cu un cost de 86,6 euro pe zi, plus 50 de euro pentru benzină.

Altfel spus, am ajuns la un total de 310 euro. A fost mai mult decât mă așteptam, având în vedere că toată lumea pare să se laude cu mașini închiriate cu mărunțiș în Grecia.


Ce-i drept, cred că persoanele care spun asta nu au nevoie de spațiu cât într-un camion. Am fi ieșit și noi mai ieftin dacă am fi ales o mașină mai mică. Dar cu bagaje de plajă (cu schimburi pentru copii) și un cărucior după noi, cred că a fost totuși o alegere bună.

EN: Our holiday on the Greek island of Zakynthos was great. In fact, we already wrote how it was and what we saw – you can read the articles here and here.

To get everywhere we wanted to, we needed a car on the island, so we rented one, and now I’m going to tell you what I did to pay without a credit card and no guarantee.

How I chose where to rent a car in Zakynthos

The first step was to look, together with Mădă, for opinions and advice from people who have rented a car in Zakynthos in the past.
Then I checked all the companies that were widely recommended by various people on Google Maps and TripAdvisor.

In the end, I chose a Fiat Doblo with seven seats, plus car seats for the girls – both fastened with the car’s seat belts, as they did not have Isofix.

The company werented from is called Auto Traffic Rentals and there are five dealerships on the island, one of which is in downtown Kalamaki.

The reservation was made ahead of time and was confirmed the next day by an employee of the company.
I didn’t pay anything when booking, and when picking up the car, I paid in cash – it was also possible with a (debit or credit) card.

How much did it cost us to rent a car in Zakynthos

We had the car between June 13-16, 2022 and paid 260 euros, including the girls’ seats.
Basically, three days of rental at a cost of 86.6 euros per day, plus 50 euros for gas.

In other words, we reached a total of 310 euros. It was more than I expected, considering everyone seems to brag about cheap rental cars in Greece.

Admittedly, I think those people don’t need as much space as a truck and that we would have gotten out cheaper if we had chosen a smaller car. But with beach bags (with baby changes) and a stroller behind us, I think it was still a good choice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *