Italia

Puglia, Italia – zilele 2 și 3 – Ostuni, Monopoli, Polignano a Mare, Bari

Ai nevoie doar de o oră și zece minute de mers cu mașina ca să ajungi din Bari în Ostuni. Conducând prin frumoasa Valle d’Itria, vei vedea Ostuni cu mult înainte de a ajunge: vastul „oraș alb”se ridică deasupra livezilor de măslini care străbat această zonă din Puglia. Construit pe vârful unui deal pentru a fi protejat de invadatori, Ostuni este un labirint de alei, scări și clădiri cu arcade. E un oraș numai bun de luat la pas pentru cei care preferă să colinde fără o țintă anume.

Din Ostuni, am făcut cale-ntoarsă spre Bari. Dar până să ajungem aici, ne-am oprit în Monopoli. E un drum pe care-l poți face cu mașina în 17 minute. După o scurtă plimbare, în care am admirat bărcile albastre ale pescarilor, apoi marea de un albastru ceresc, cu ale ei valuri înspumate, care se spărgeau în trilurile pescărușilor, am mâncat două pizzette în mașină. Apoi, am pornit iar la drum.

Ultimul pe lista noastră a fost Polignano a Mare. Centrul vechi este numai bun pentru o plimbare, în timp ce savurezi o înghețată și fotografiezi Cala Porto (Lama Monachile), cea mai fotografiată atracție turistică din zonă – o mică plajă albă, înconjurată de stânci cu apă limpede de smarald. De vizitat este și cel mai renumit restaurant din Polignano: Ristorante Grotta Palazzese. Acesta se află în interiorul unei peșteri. Dar pentru că noi am fost în Puglia în extrasezon, restaurantul era închis. Din ce am citit, ca să cinezi aici trebuie să faci rezervare cu mult timp înainte și să fii pregătit să scoți destul de mult din buzunar.

Dacă în ziua sosirii noastre în Bari nu prea am avut timp să colindăm așa mult orașul, ne-am zis să mai hoinărim puțin înainte să ne îndreptăm spre aeroport, în ultima noastră zi de sejur. Deși partea nouă a orașului nu iese cu nimic în evidență, orașul vechi, cu clădirile sale aglomerate, merită cu siguranță o vizită. În plimbarea noastră, am simțit că pășim în caselor oamenilor, căci mai toate locuințele aveau ușile deschise, astfel încât, dacă întorceai puțin privirea, vedeai cum oamenii pregătesc cina, în timp ce unii atârnă rufe la balcoane. 

Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *