Dacă vreodată ai treabă prin Sibiu și ceva timp liber, dă o fugă până în Avrig. Ajungi în 50 de minute cu mașina. În micul oraș, în care vei da peste câteva drumuri neasfaltate, se află reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal. Este o clădire care amintește de faimosul Palat Schönbrunn din Viena.
Baronul Samuel von Brukenthal a fost guvernatorul Transilvaniei între anii 1777-1787 și mare colecționar de artă. Se spune că prin 1756 a decis să-și construiască în Avrig, la poalele Munților Făgăraș, o reședință de vară, inspirat de arhitectura vieneză.
A reușit să construiască un palat baroc după modelele Palatelor Schönbrunn și Laxenburg, edificiul având formă de U, cu deschiderea spre un imens parc. Noi am avut norocul să vizităm Palatul Schönbrunn acum câțiva ani (și-l vom revedea în curând). Dar, din punctul nostru de vedere, ansamblul arhitectural, care este alcătuit dintr-o clădire principală cu trei aripi și două anexe, nu are grandoarea și frumusețea palatului vienez.
Nici nu are cum, căci multă vreme a fost lăsat în paragină, după ce a trecut prin mâna mai multor proprietari care i-au schimbat destinația. Ba a fost casă de odihnă, ba spital de campanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sunt șanse mari ca ansamblul arhitectural să-și recapete frumusețea de altădată, căci de câțiva ani a început restaurarea lui.
Aici se găsește și o oranjerie
Construită între 1770-1779, oranjeria este situată în mijlocul parcului. Pe vremuri, în timpul iernii, era folosită pe post de seră pentru plantele exotice, aduse din întreaga lume. Acum, este principala atracție a reședinței de vară, ce cuprinde încăperi mari, utilate.
La farmecul istoric al Palatului Brukenthal din Sibiu au fost adăugate facilități moderne de confort: un restaurant cu ferestre care dau spre parc, două săli imense pentru petreceri private și evenimente corporative.
Parcul, cu grădinile sale baroce, arată destul de bine. La baza scărilor este o fântână arteziană, iar în grădini sunt plante care dau un farmec special zonei.
Singura construcție care mai trebuie restaurată este palatul baroc, clădire care domină întregul ansamblu, de la o înălțime de 12 metri deasupra văii râului Olt.
Se vede că nu a mai fost reabilitată de foarte multă vreme. Tencuiala pereților este căzută, la fel și o parte din acoperiș, vopseaua obloanelor din lemn este scrijelită. Iar stâlpii care susțin balconul de la etaj dau impresia că mai au puțin și cad. Deși se află într-o stare avansată de degradare, se poate intra în palat. Acesta găzduiește la parter un muzeu plin cu obiecte tradiționale, unele vechi de sute de ani.
Poate că într-o bună zi palatul își va recăpăta frumusețea de altădată. Tare ne-ar plăcea să ne plimbăm cu fetița noastră prin încăperile sale și să ne imaginăm că suntem în 1770 și nu în 2018!
Nu uita să mă urmărești și pe Facebook și Instagram, unde postez destul de des.